Sămânța bună

Avraam a avut privilegiul extraordinar de a fi numit „prietenul lui Dumnezeu“ (Iacov 2.23), deoarece era un om al credinței, care întreținea o relație personală cu Dumnezeu și credea promisiunile Lui, chiar dacă împlinirea lor părea imposibilă (vedeți Romani 4.18). Sursa acestei credințe și încrederi era legătura strânsă pe care o avea în mod obișnuit cu Dumnezeu. „El stătea înaintea lui Dumnezeu“- este expresia care arată modul lui de viață. Avraam I-a spus lui Dumnezeu îngrijorările lui, îndoielile și întrebările lui, precum și nevoile rudelor lui.

El era preocupat de soarta nepotului său, Lot. Și noi se poate să fim preocupați de aceia pe care îi iubim, și care se află în situații dificile, sau de aceia care s-au depărtat de Dumnezeu. Cuvântul „a sta“ ne arată că Avraam s-a rugat mult pentru Lot, iarăși și iarăși, fără a obosi. Îl vedem întorcându-se în locul în care se rugase anterior pentru același lucru. Putea să se întrebe de ce Dumnezeu a rămas tăcut față de cererile lui. Dar nu a făcut așa. Iar la momentul hotărât, Dumnezeu Și-a amintit de rugăciunile lui Avraam și a răspuns la credința lui, salvându-l pe nepotul lui de judecata care urma să se abată asupra cetății.

Ce exemplu este el pentru noi, cei care ne descurajăm așa de repede și nu stăm înaintea lui Dumnezeu pentru a-I spune îngrijorările noastre! Prea adesea, noi ne întoarcem, de teamă să nu fim prea insistenți, uitând că răspunsul vine la timpul hotărât de El.