Sămânța bună
Tocmai au sunat clopotele
Semănătorul a ieșit să-și semene sămânța. … Sămânța căzută între spini sunt aceia care, după ce au auzit cuvântul, își văd de drum și-l lasă să fie înăbușit de grijile, bogățiile și plăcerile vieții și nu aduc rod care să ajungă la coacere.
Luca 8.5,14
Istoricul grec Strabon (63 î.H. – 23 d.H.) a povestit odată următoarele:
Un muzician cânta adesea în piață. Oamenii îi ascultau cu plăcere sunetele melodioase. Într-o zi, tocmai când credea că i-a captivat pe ascultători cu interpretarea sa, au sunat clopotele. Într-o clipă, toți „admiratorii“ au dispărut, pentru a-și vedea de treburile lor. Unul singur a rămas, iar muzicianul l-a lăudat pentru faptul că nu era un trădător ca ceilalți. Atunci cel lăudat i-a spus muzicianului: „Sunt cam tare de urechi. Nu ați spus că tocmai au sunat clopotele?“. — „Da“, a răspuns interpretul. — „Atunci trebuie să mă grăbesc, ca să nu întârzii.“ Și, spunând acestea, a plecat și ultimul ascultător.
Atunci când este predicat Cuvântul lui Dumnezeu, vestea bună despre Isus Hristos, se întâmplă deseori că oamenii ascultă cu interes, dar apoi pleacă. Este, într-adevăr, atrăgător să auzi despre dragostea lui Dumnezeu. Este impresionant felul în care Domnul Isus a avut grijă de oameni și, în cele din urmă, Și-a dat viața. Dar apoi sună „clopotele“. „Grijile, bogățiile și plăcerile vieții“ captează din nou toată atenția oamenilor și ei uită ceea ce tocmai au auzit. Astfel, spinii înăbușă „sămânța“ împrăștiată a Cuvântului lui Dumnezeu.
Omul trebuie să accepte cu inima Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca acesta să-și dovedească forța vie și transformatoare în viața lui, pentru mântuirea sa veșnică.