Sămânța bună

Era o iarnă cumplită în Rusia. Aproape nimeni nu îndrăznea să iasă pe stradă. Dar nu numai din cauza gerului, ci și pentru că niște cazaci prădători cutreierau țara atacând satele singuratice și incendiind casele. Micuța Nelja locuia cu bunica ei într-o căsuță la marginea satului. Ea privea mereu afară îngrijorată. „Vor veni cazacii și la noi?“, a întrebat ea neliniștită. „Sper că nu“, a spus bunica. „Ne vom ruga lui Dumnezeu să ne păzească. Dar mai întâi să citim ceva din Biblie.“ Astăzi era la rând capitolul 2 din profetul Zaharia. Când au ajuns la versetul 5, bunica și Nelja s-au uitat una la alta. Acolo scrie: „Eu Însumi, zice Domnul, voi fi un zid de foc de jur împrejurul lui“. — „Un zid de foc?“, a întrebat Nelja. „Nu s-au ars oamenii aceia?“ — „Nu“, i-a explicat bunica, „aceste cuvinte vor să spună că Dumnezeu îi va proteja“. Nelja a exclamat: „Atunci Domnul Isus poate să facă și în jurul nostru un zid de foc!“. — „Da“, a zis bunica, „El poate! Nu știm dacă va fi un zid tot de foc, dar știm că El ne poate proteja!“.

Au îngenuncheat și Nelja s-a rugat: „Te rog, Doamne Isuse, fă un zid în jurul casei noastre! Tu știi că vor veni cazacii, vor lua totul și vor incendia casele. Te rog, ocrotește-ne! Amin“. Apoi cele două s-au dus liniștite la culcare. A doua zi dimineața se părea că nu se luminează deloc. Peste tot în jur părea că domnește o liniște deplină. Bunica a deschis ușa căsuței lor și – spre uimirea ei – a văzut-o înconjurată de un zid înalt de zăpadă! Cazacii veniseră noaptea și răpiseră și omorâseră câțiva locuitori. Și arseseră toate casele! Numai micuța lor casă, îngropată sub zăpadă, nu fusese descoperită.