Sămânța bună

Domnul Isus a intrat în grădina Ghetsimani împreună cu cei unsprezece ucenici ai Săi. El știa că în curând va fi prins și i-a luat pe trei dintre ucenici, ca să fie lângă El și să vegheze împreună cu El. De ce i-a luat pe acei trei ucenici cu El? Sufletul Mântuitorului nostru era foarte întristat, când Se gândea la lucrarea pe care trebuia să o îndeplinească pe cruce. În acel moment, Domnul a dorit ca ucenicii Săi să simtă puțin împreună cu El ce drum greu Îl aștepta și să vegheze cu El în rugăciune. Dar ei au adormit de tristețe.

Dar noi ce facem? Este oare important să ne adunăm în fiecare duminică pentru a ne gândi la Domnul? Da, pentru că așa dorește El și așa ne îndeamnă Cuvântul Său! Sunt însă în astfel de momente gândurile și inimile noastre cu adevărat concentrate asupra Celui care a suferit atât de mult pentru noi? Sau rămânem reci în fața suferințelor Sale, pentru că suntem preocupați de noi înșine și de problemele noastre, asemenea ucenicilor care, cu puțin timp înainte, se gândeau cine era cel mai mare dintre ei? Dacă este așa, atunci Domnul Isus trebuie să ne spună, așa cum le-a spus și ucenicilor: „Ce, un ceas n-ați putut să vegheați împreună cu Mine?“ (Matei 26.40).

Să veghem să nu fie așa! El ne-a iubit până la moarte. Toată dăruirea și închinarea noastră să fie pentru El, pentru că merită.