Sămânța bună

Cererea de grațiere

Prin har sunteți mântuiți.

Efeseni 2.5

Un bărbat condamnat la moarte stătea în celula sa și aștepta. În orice zi, sentința putea fi executată. Cu mult timp în urmă îi trimisese președintelui o cerere de grațiere.

Într-o dimineață s-a întâmplat însă ceva la care nu se mai aștepta. Zăvorul greu al ușii celulei sale a fost tras și un bărbat în uniformă a intrat, înmânându-i o scrisoare. A citit-o zguduit de emoții. Parcă visa. Nu-i venea să creadă. Cererea sa de grațiere fusese acceptată. El nu mai trebuia să moară… Semnătura președintelui pusă pe cererea sa îi oferea condamnatului certitudinea că pedeapsa cu moartea nu va fi executată.

Acest tablou ne trimite cu gândul la ceea ce Dumnezeu ne oferă nouă, oamenilor. Deși am păcătuit împotriva Lui, El vrea să ne scutească de pedeapsă. Dar nu invocă circumstanțe atenuante. Nu, ci El rămâne credincios sfințeniei Sale. Pe baza morții Fiului Său Isus Hristos, care a ispășit toată vina pe cruce, Dumnezeu îl iartă pe cel păcătos.

Depinde doar de noi, dacă Îi trimitem sau nu lui Dumnezeu o cerere de grațiere. Dacă ne mărturisim înaintea Lui păcatele noastre și credem că Isus Hristos a purtat pedeapsa pentru ele, Dumnezeu ne achită imediat.

El ne dă confirmarea acestui fapt în Cuvântul Său veșnic valabil:

„Acum deci nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Hristos Isus“ (Romani 8.1).

Citire zilnică: Citirea Bibliei: 2 Împărați 10.28-11.3 · Ioan 21.1-6