Sămânța bună

Isus a dat exemplul unui creditor care a iertat datoria celor doi datornici ai săi. Unul dintre ei datora de zece ori mai mult decât celălalt. Apoi Isus l-a întrebat pe Simon: „Care dintre ei îl va iubi mai mult?“. Acesta a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult“.

Domnul a confirmat aceste cuvinte ale lui Simon și le-a legat de ceea ce dorea să spună. El i-a atras atenția fariseului îndreptățit că nu I-a dat apă pentru spălarea picioarelor, nici nu L-a sărutat, ca salut, și nici nu I-a uns capul cu untdelemn. Dar femeia disprețuită a făcut toate acestea – în felul ei – când I-a stropit picioarele cu lacrimi, I le-a sărutat și, în cele din urmă, le-a uns cu mir.

Domnul Isus a simțit dragoste în comportamentul păcătoasei. Probabil că această femeie nu avea decât o vagă bănuială despre realitatea extraordinară a iertării păcatelor. Dar bunătatea și harul Domnului au atras-o și au trezit în ea prețuire pentru El. Din partea fariseului, Domnul Isus nu a simțit o astfel de dragoste. În mod evident, Simon nu a vrut să permită ca parabola despre vina iertată să-i străpungă platoșa care îi proteja inima în fața harului. Era scutul unei îndreptățiri de sine care pretindea că se poate lipsi de orice har.

Cum reacționăm noi atunci când Dumnezeu scoate la lumină cele mai profunde gânduri și motivații ale noastre prin Cuvântul Său? Recunoaștem în fața Lui nevoia noastră de mântuire? Ne lăsăm noi atrași de harul Său?