Sămânța bună

Mi se spunea Big Bill. Eram tăietor de lemne, om înalt și vânjos; beam mult și înjuram toată ziua. Oamenii cuviincioși mă evitau. Dar nu mă deranja atitudinea lor, pentru că nu-mi păsa ce credeau oamenii despre mine. Nu-mi era frică de nimeni – nici de oameni, nici de Dumnezeu.

Într-o zi nu aveam nimic de făcut și așteptam ca cineva să mă invite la un pahar de băutură. Un băiat a alergat spre mine și a strigat: „Big Bill, ai auzit știrile? Coloniștii au adus un predicator. El va vorbi în această seară la școală. Cred că ar trebui să mergi acolo!“. Eram treaz de-a binelea și am izbucnit pe loc: „Să știi că mă duc! În acest loc, nimeni nu a avut niciodată nimic de-a face cu religia și, pe cât de adevărat este că mă numesc Big Bill, pe atât de sigur este că așa trebuie să-mi rămână numele“. Seara școala s-a umplut de oameni. Mulți au venit să asculte Cuvântul lui Dumnezeu; alții au venit să mă vadă pe mine, Big Bill, acționând împotriva acelui mic predicator.

Când am ajuns la intrare, predicatorul citea deja textul biblic: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică“ (Ioan 3.16). Auzind cuvintele citite, nu am putut merge mai departe. Predicatorul a citit din nou versetul, apoi și a treia oară. Nu știu cum am ajuns pe scaunul de lângă ușă. Nu mai auzisem niciodată asemenea cuvinte. Am stat și am ascultat. Și apoi L-am întâlnit pe Cel „care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine“ (Galateni 2.20). Iar Big Bill a devenit Micul Bill și s-a convertit.