Sămânța bună
Fariseul și femeia păcătoasă (2)
Și, iată, o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă, în casa fariseului; a adus un vas de alabastru cu parfum.
Luca 7.37
Indiferent care ar fi fost motivația lui Simon de a-L chema pe Isus în casa lui, Domnul a dat curs invitației. El avea un mesaj pentru Simon. Și, mai mult, în această casă El va avea o întâlnire cu totul specială.
Deodată a intrat o femeie care nu făcea parte dintre cei invitați. În mod normal, ea nu ar fi avut ce să caute în această casă, căci aroganța fariseilor, pe de o parte, și propria ei condiție rușinoasă, pe de altă parte, ar fi reținut-o. Dar prezența Domnului Isus Hristos a determinat-o să intre în casa lui Simon. Ea nu a venit acolo din pură curiozitate cu privire la „acest Isus“, ci pentru că era o păcătoasă.
În versetele care preced acest episod citim despre atitudinea conducătorilor religioși față de Isus; ei Îl numeau cu dispreț „un prieten al vameșilor și al păcătoșilor“ (Luca 7.34).
Fariseii Îl respingeau pe Isus pentru bunătatea pe care El o arăta „păcătoșilor“ și celor detestabili. Femeia era dintre acești păcătoși, știa bine, și suferea mult din acest motiv.
Aceasta este o premisă bună pentru a-L cunoaște pe Fiul lui Dumnezeu ca Mântuitor. Pentru cel care vine la Isus cu această motivație este valabil cuvântul Domnului:
„Pe cel care vine la Mine nu-l voi izgoni afară“ (Ioan 6.37).