Sămânța bună

Elevii clasei a VIII-a au primit ca temă să descrie o personalitate publică pe care ar dori să o ia ca model. O fată din acea clasă mergea gânditoare spre casă. Pe cine să prezinte? Un sportiv? Un muzician celebru? Nu, nu putea așa ceva. După câteva zile i-a venit o idee.

În ziua prezentării, fata era cam încordată. Ce vor spune colegii din clasă despre scurta ei prezentare și ce comentariu va face profesorul? Ea și-a adunat însă tot curajul și și-a citit textul scris succint:

Exemplul meu de urmat este Isus Hristos! Eu nu am o imagine a Lui, pentru că nu L-am văzut niciodată. Dar El este Modelul meu, pentru că este fără greșeală și este întotdeauna neschimbător. Noi, oamenii, suntem schimbători – uneori suntem fericiți și mulțumiți, alteori triști și dezamăgiți. Isus nu este așa! Niciunul dintre noi nu este fără greșeală – dar El a fost întotdeauna. Am decis să Îl urmez, pentru că El Și-a dat viața pentru păcatele mele, astfel încât eu nu trebuie să merg în pierzare.

Clasa a rămas tăcută. Chiar și profesorul a fost vizibil emoționat, deși se știa că nu avea o părere prea bună despre credința creștină. Dar în acele momente a simțit cum credința creștină este nu o formă moartă, ci ceva viu – o relație cu Isus Hristos cel înviat, care trece dincolo de aici și acum…

Ce curajoasă mărturie! De ea se leagă o nespus de prețioasă promisiune:

„Pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi și Fiul Omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu“ (Luca 12.8)!