Sămânța bună
Bunătatea Ta, Doamne
Satură-ne dimineața cu bunătatea Ta, ca să cântăm și să ne bucurăm în toate zilele noastre.
Psalmul 90.14
Într-o dimineață citeam ca de obicei pagina din calendar. Era vorba despre bunătatea lui Dumnezeu. Gândurile exprimate acolo mi-au vorbit într-un mod cu totul deosebit și am cugetat la bunătatea lui Dumnezeu prezentată în psalmi. Mi-am făcut și câteva notițe: bunătate înseamnă îndurare, har în dragoste.
După aceea am urcat pe bicicletă și am pornit la serviciu. După câtva timp m-am trezit în ambulanță. Cum s-a întâmplat totul nu mai știam, dar gândul la bunătatea lui Dumnezeu mi-a revenit imediat în minte. La secția de terapie intensivă m-am simțit mângâiat de harul și de dragostea lui Dumnezeu. Astfel am putut lua liniștit accidentul din mâna Domnului. Mai târziu am conștientizat cât de îndurător a fost Dumnezeu cu mine, ținându-Și mâinile peste mine, ca să nu am de suferit leziuni grave.
Asemenea întâmplări ne încurajează ca dimineața, înainte de a începe activitatea zilnică, cu ostenelile și cu pericolele ei, să ne luăm timp și să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să ne vorbească. El este hrană pentru sufletul nostru. Astfel vom fi săturați și întăriți. Iar când apar probleme, nu Îl vom pierde din priviri pe Domnul, ci ne vom încrede în El cu bucurie, indiferent ce vom întâmpina. El ne arată harul Său în dragoste.
„Domnul este îndurător și milostiv, încet la mânie și plin de bunătate“ (Psalmul 103.8).