Sămânța bună

Pe 15 august 1848 avea loc inaugurarea catedralei din Köln. Mulțimile se adunaseră pentru a asista la eveniment. Un tânăr era bucuros că reușise să se strecoare până în față. În următoarele clipe, împăratul și mulți demnitari aveau să treacă pe lângă el. Dar încercarea altora de a prinde și ei locuri în față l-a îndepărtat pe tânăr de pe poziția sa ideală.

Deodată, o rafală puternică de vânt a smuls un steag uriaș și, împreună cu steagul, a fost smulsă și o cărămidă din perete. Aceasta a căzut și a ucis o femeie. Accidentul s-a petrecut exact în locul în care tânărul se aflase în urmă cu doar câteva secunde. El s-a făcut alb ca varul. A înțeles că scăpase de moarte în ultimul moment. A părăsit imediat piața catedralei și s-a grăbit spre casă. Acolo a căzut în genunchi și a strigat: „O, Doamne, cum de am fost cruțat? De ce nu m-a lovit pe mine cărămida, ci pe altcineva? Unde ar fi fost sufletul meu acum, dacă aș fi fost chemat atât de brusc în eternitate?“.

Tulburat de astfel de întrebări, a căutat răspunsuri. Un prieten i-a explicat cum poate fi salvat și cum poate ajunge în cer. Atunci a început să citească în fiecare zi Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, și a descoperit că Isus Hristos a suferit moartea în locul lui – nu din întâmplare – potrivit planului etern al lui Dumnezeu. În locul lui! Aceasta l-a mișcat profund. Tânărul a înțeles prin credință că Mântuitorul a murit în locul lui, pentru ca el să fie salvat de la moartea veșnică.