Sămânța bună

În conversația cu Nicodim, Isus a vorbit despre necesitatea nașterii din nou. Când însă a vorbit despre lucrarea Sa de ispășire de pe cruce și despre binecuvântările glorioase de care se poate bucura cel credincios, El a schimbat modul de exprimare și n-a mai vorbit despre „nașterea din nou“, ci despre „viața veșnică“. Aceasta este viața spirituală, divină, prin care putem să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să ne bucurăm de părtășia cu El. Viața veșnică este mult mai mult decât o viață fără sfârșit; ea nu înseamnă doar nemurire, ci aparține unei lumi complet diferite, o lume în afara simțurilor noastre naturale (Ioan 17.3; 2 Corinteni 4.18). Hristos Însuși este viața eternă, „care era cu Tatăl și care ne-a fost arătată“. Așadar, pentru acela care Îl are pe Hristos ca Mântuitor al său sunt adevărate cuvintele: „Cine are pe Fiul are viața“ (1 Ioan 1.2; 5.11,12).

Această viață veșnică are un dublu caracter. Ca natură, ea este conform naturii lui Dumnezeu – ceea ce a fost și este Hristos: sfânt și nevinovat înaintea lui Dumnezeu, în dragoste. Ca poziție, ea este relația noastră cu Dumnezeu ca fii înaintea Lui – este însăși poziția lui Hristos (Efeseni 1.4,5).

Viața veșnică este, așadar, poziția glorioasă a credincioșilor în fața lui Dumnezeu, în care ne-a adus dragostea Lui. În virtutea vieții veșnice, toți copiii lui Dumnezeu se pot bucura pentru totdeauna de dragostea Tatălui și a Fiului și pot avea părtășie sfântă.