Sămânța bună

Nașterea din nou este o naștere „din apă și din Duh“. Apa este o imagine a Cuvântului lui Dumnezeu care ne purifică inimile. Dar numai acesta nu ne dă o viață nouă. Duhul Sfânt este cel care transmite credinciosului viața nouă, care este din El Însuși și, prin urmare, poartă caracterul Duhului. De aceea, în următorul verset citim: „Ce este născut din carne este carne; și ce este născut din Duhul este duh“. Ceea ce se naște este întotdeauna de același fel sau de aceeași natură cu cel care îl naște sau îl concepe. Când natura păcătoasă a omului, „carnea“, lucrează ceva, atunci rezultatul este tot „carne“. Ea nu poate aduce roade spirituale; nici nu poate fi îmbunătățită sau rafinată. „Carnea“ nu va deveni niciodată „duh“. De aceea, și Iov a spus: „Cum ar putea să iasă dintr-o ființă necurată un om curat? Nici unul măcar!“ (Iov 14.4). Și David a simțit nevoia unei înnoiri interioare radicale atunci când s-a rugat: „Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule“ (Psalmul 51.10).

Omul este caracterizat încă de la naștere de o natură păcătoasă. Fie că este grosolan sau manierat, fie că este educat sau needucat, fie că este tăgăduitor al lui Dumnezeu sau religios – natura sa, caracterul său, este „carne“.

Înainte de nașterea din nou, există doar „carnea“. Dar, prin credința în Hristos, omul poate fi „născut din Dumnezeu“; el primește atunci noua natură divină prin Duhul Sfânt. Așa cum „carnea“ nu poate deveni „duh“, noua natură, care este „născută din Duhul“, nu poate degenera în carne. Ea este darul lui Dumnezeu, este perfectă și bună (Ioan 1.12,13; 1 Ioan 5.1; 2 Petru 1.4).