Sămânța bună
Fragmentele de lut
Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui.
Psalmul 19.1
Un arheolog poate recunoaște cu ușurință cărei culturi îi aparțin fragmentele de lut găsite. În timpul săpăturilor, ochiul său antrenat va putea distinge un topor manual de o piatră neprelucrată. El urmează un principiu simplu, că o operă de artă oferă indicii despre autorul ei. El nu va putea fi deci niciodată convins că cioburile de lut decorate au apărut de la sine.
Dacă astfel de fragmente de lut nu pot lua naștere de la sine, atunci de ce le este atât de greu oamenilor să creadă într-un Creator? Creația depune o mărturie atât de clară despre Autorul ei! De ce nu iau aminte oamenii la glasul ei? Cu cât cercetătorii pătrund cu studiul lor mai adânc în procesele nespus de complexe ale vieții, cu atât imaginea care li se prezintă este mai uimitoare. Concluzia logică ar trebui să fie: Toate acestea sunt opera unui Creator ingenios. Însuși Dumnezeu spune în Biblie că El a creat toate lucrurile: „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; … în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui creatoare, pe care o făcuse“ (Geneza 1.31; 2.3).
De ce atunci le este atât de incomod oamenilor gândul că avem un Dumnezeu Creator? Pentru că se tem de consecințe! Ei simt presiunea unor astfel de cuvinte: „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata“ (Evrei 9.27).
Așa că adoptă politica struțului. Evită problema! Dar aceasta este o nebunie! Pentru a scăpa de judecata divină, nu există decât o soluție: să primim – în dar – mântuirea pe care ne-o oferă Dumnezeu. El L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.