Sămânța bună
Adunați în Numele Lui
Căci acolo unde doi sau trei sunt adunați pentru numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.
Matei 18.20
În Vechiul Testament, Ierusalimul a fost locul pe care Dumnezeu l-a ales pentru ca Numele Său să locuiască acolo. De asemenea, acolo a fost și locul unde a fost ridicat mai târziu templul Său.
Există și astăzi un astfel de loc unde Domnul Isus a promis prezența Sa? Da, dar nu mai este un loc geografic, așa cum era în timpul Vechiului Testament. Domnul Isus a promis prezența Sa în mijlocul celor care sunt adunați în Numele Său, adică atunci când credincioșii se strâng într-o adunare locală.
Ce presupune o astfel de adunare?
Acolo trebuie să fie recunoscute, învățate și susținute următoarele principii: adevărul despre Persoana Domnului Isus (Dumnezeu adevărat și Om real, dar fără păcat, într-o singură persoană), adevărul despre lucrarea Sa de răscumpărare ca singura bază a mântuirii noastre veșnice, adevărul despre inspirația întocmai a întregii Biblii și adevărul despre Adunarea lui Dumnezeu, inclusiv punerea sa în practică. Toate acestea trebuie să fie respectate, pentru ca Matei 18.20 să devină realitate.
Un astfel de loc este recunoscut și astăzi de Domnul, chiar dacă sunt doar câțiva care se adună în acest fel. În ochii lumii, acești credincioși poate sunt disprețuiți, dar pentru Domnul Isus sunt prețioși. Dacă doi sau trei (sau mai mulți) pun în practică principiile lui Dumnezeu privind întâlnirea laolaltă a celor credincioși, fac bucurie Domnului.