Sămânța bună

O doamnă în vârstă, preocupată mult de lucrurile religioase, a frecventat biserica toată viața, în speranța că, atunci când va muri, Dumnezeu o va face potrivită pentru cer. Din când în când mergea și la studiile biblice ținute de doi credincioși devotați. Odată, când s-a întors acasă de la o astfel de adunare, rudele au întrebat-o:

„Bunico, îți place de cei doi predicatori?“

„Nu știu“, a răspuns ea, „pentru că nu prea reușesc să-i înțeleg. Unul le vorbește oamenilor ca și cum toți ar fi deja acceptați de Dumnezeu, iar eu nu sunt convinsă că ar exista astfel de oameni buni în orașul nostru. Celălalt îi pune pe oameni într-o lumină foarte rea în predica sa, ca și cum toți ar fi pierduți și ar merge direct în iad, iar eu nu sunt printre aceștia. Deci nu există niciodată un cuvânt pentru mine“.

Ea nu se considera nici suficient de bună pentru cer, nici suficient de rea pentru a i se cuveni judecata lui Dumnezeu. Versetul de astăzi ne lămurește însă exact: sunt numai două categorii de oameni, cei pierduți și cei mântuiți! Cei salvați nu sunt mai buni decât ceilalți. Dar ei s-au întors la Dumnezeu și L-au acceptat pe Isus ca Mântuitor personal. Au înțeles că moartea Sa ispășitoare de pe cruce a împlinit toate cerințele sfinte ale lui Dumnezeu. De aceea ei știu că sunt acceptați de El.

Prin sângele Mielului sfânt,
răscumpărat prin îndurare,
copil sunt al lui Dumnezeu. —F. Crosby