Sămânța bună

Johannes Busch (1905-1956), fratele mai mic al pastorului Wilhelm Busch, povestea:

Era la scurt timp după moartea tatălui meu. În acea perioadă trăiam într-o mare sărăcie. Era inflație, nu puteam cumpăra aproape nimic, iar banii se devalorizau de la o zi la alta. Așa că am rămas fără cărbuni și nu aveam nicio speranță de a-i obține de undeva. Mama tocmai adusese din pivniță ultima găleată cu cărbuni și dorea să o ducă mătușii. Imediat am protestat puternic. „Lasă“, a spus mama, „m-am rugat pentru toate în această dimineață; totul va fi bine“. Nu știu ce m-a apucat când am spus: „Este o prostie, nu va ploua cu cărbuni din cer!“. Dar, cu cât vorbeam mai mult și mai convingător, cu atât mama rămânea mai calmă: „M-am rugat pentru aceasta, nu sunt îngrijorată“. În timp ce încă vorbeam, s-a auzit soneria și în fața ușii era un cărucior plin cu cărbuni. Nu am aflat niciodată cine a fost donatorul secret. Desigur, am mai tremurat de frig de multe ori și de atunci încolo, dar nu voi uita niciodată fața radioasă și fericită a mamei mele care îmi spunea: „Acum crezi că te poți ruga pentru orice?“.

Este încurajatoare această istorisire. Să ne rugăm și noi cu aceeași încredere – când nu înțelegem căile lui Dumnezeu, când grijile sau dificultățile financiare ne apasă, când problemele din familie ne paralizează și când boala și bătrânețea ne fac neputincioși! Și atunci vom proba această prețioasă făgăduință: „Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi mântui“ (Psalmul 91.15).