Sămânța bună

Psalmul 88, spre deosebire de alți psalmi, nu ne lasă să zărim nicio rază de lumină, nicio mângâiere, pentru că sub Vechiul Legământ doar condamnarea și mânia erau partea tuturor celor care încălcau legea. „Toți cei care se întemeiază pe faptele legii sunt sub blestem, pentru că este scris: blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea legii, ca să le facă“ (Galateni 3.10).

În schimb, cât de prețioasă este vestea bună a lui Isus! „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-Se blestem pentru noi – fiindcă este scris: blestemat e oricine este atârnat pe lemn“ (Galateni 3.13). El a purtat judecata lui Dumnezeu asupra păcatului. Toți cei care se încred în El ca Mântuitor pot spune acum, cu o pace profundă în inimă, că sunt salvați de mânia lui Dumnezeu și de condamnarea veșnică.

Psalmul 88 zugrăvește durerea profundă a Domnului Isus de la cruce. „Mânia Ta aprinsă a trecut peste Mine.“ Toți cunoscuții și prietenii Lui au fost „depărtați de la El“. „S-au făcut nevăzuți.“ Evangheliile, relatându-ne faptul istoric, ne spun că, atunci când Isus a fost prins și dus la marele preot, „toți ucenicii L-au părăsit și au fugit“. Dar încrederea Lui era în „Domnul Dumnezeul mântuirii Lui“, chiar și în cele mai cumplite ore. El nu putea fi cruțat de mânia lui Dumnezeu, dar Dumnezeu L-a înviat dintre morți! „Sfântul Său“ nu avea să vadă putrezirea (Matei 26.56; Psalmul 88.2; 16.10).