Sămânța bună

Misionarul Adoniram Judson (1788-1850), care avea să lucreze în Myanmar, Birmania, povestește despre el cum, în timpul studiilor, s-a împrietenit cu un tânăr care l-a influențat, din nefericire, în rău. Urmând exemplul acelui coleg, Judson a început să-și bată joc de lucrurile divine și să disprețuiască Biblia. După ce și-au terminat studiile, drumurile lor s-au despărțit.

Ceva mai târziu, cu ocazia unei călătorii, Judson a fost nevoit să înnopteze într-un han. Din câte și-a dat seama, în camera alăturată se afla un tânăr grav bolnav. Deodată, în toiul nopții, l-a auzit pe bolnav gemând, dar nu numai de durere, ci și de disperare și de frica morții. L-a cuprins o neliniște ciudată, așa că, în cele din urmă, de frică, și-a tras pătura peste cap, pentru a nu fi nevoit să mai audă gemetele din camera vecină. Fără să-și dea seama, s-a gândit că prietenul său de la universitate și-ar bate joc de el dacă l-ar vedea în această poziție. Dar apoi s-a făcut liniște, așa că Judson a căzut într-un somn adânc. A doua zi dimineața a aflat că bolnavul murise în timpul nopții. „Știți cum îl chema?“, l-a întrebat el pe hangiu. Cât de șocat a fost când acesta a menționat numele prietenului său de la universitate! Așadar, gemetele veneau de la colegul său, de la acel ateu indiferent! Sfârșitul său nefericit a mișcat atât de mult inima lui Judson, încât el și-a abandonat călătoria, s-a întors acasă și, spre bucuria părinților săi, s-a întors la Dumnezeu. Apoi și-a dedicat viața lucrării misionare.

În fața morții, mulți dintre cei care Îl neagă pe Dumnezeu realizează că există un Dumnezeu sfânt și drept, dar pentru mulți este prea târziu.