Sămânța bună

Patru sfaturi pentru rugăciune

Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri. Rugați-vă totodată și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o ușă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos.

Coloseni 4.2,3

Să stăruim în rugăciune. Prin rugăciune ne exprimăm dependența noastră de Dumnezeu și intrăm în mod conștient în comuniune cu El. Prin urmare, este esențial să ne rugăm cu perseverență în fiecare zi. Suntem în adevărată dependență atunci când „trimitem în sus“ o scurtă rugăciune înaintea oricăror decizii, fie ele mărunte, din viața de zi cu zi.

Să veghem în rugăciune. Lui Satan nu-i place când ne rugăm. El vrea să ne distragă atenția tocmai atunci. De aceea este important să fim vigilenți când stăm de vorbă cu Dumnezeu. Dar trebuie să fim atenți nu numai în timpul rugăciunii, ci și după aceea, pentru a vedea cum răspunde Dumnezeu la rugăciunea noastră.

Să ne rugăm și să mulțumim. Copiii sunt învățați de la o vârstă fragedă să mulțumească atunci când primesc ceva. Acest lucru este valabil și pentru noi în ceea ce privește rugăciunea. Să nu uităm să mulțumim! Rugăciunile de mulțumire Îi fac bucurie lui Dumnezeu, iar pe noi ne fac fericiți.

Să ne rugăm pentru alții. Adesea ne rugăm numai pentru noi și pentru nevoile noastre materiale. Dar Dumnezeu vrea să ne rugăm și pentru alții și să ne gândim la problemele spirituale. Pavel le-a cerut credincioșilor din Colose să mijlocească. El i-a chemat să se roage nu pentru eliberarea lui din închisoare, ci pentru lucrarea Domnului și pentru răspândirea evangheliei. Să ne rugăm și noi cu fiecare zi mai mult!

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Numeri 13.1-25 · Matei 9.1-13