Sămânța bună
Wanja (2)
Îngerul Domnului Își așază tabăra în jurul acelora care se tem de El și-i scapă.
Psalmul 34.7
După câtva timp, Wanja nu mai putea înainta. S-a neliniștit. De fapt, ar fi trebuit să fie deja de mult timp la mină. Dacă s-a rătăcit? A încercat să se uite în jur, dar ningea atât de tare, încât Wanja nu mai putea să vadă prin zăpadă și a închis ochii.
Atunci s-a rugat. El Îl cunoștea pe Domnul Isus ca Păstorul și Domnul lui și se încredea în El. „Doamne Isuse, Tu mă vezi și știi că m-am rătăcit și că nu mai pot găsi drumul. Tu vezi ce tare ninge și cât de singur sunt. Te rog, ajută-mă!“
Fără să știe unde îl va duce drumul, Wanja a mai făcut cu greu câțiva pași.
În fața lui a apărut ceva înalt, întunecos. Băiatul a mers într-acolo și a observat că era o claie de fân. Foarte obosit, s-a apropiat de ea pentru a găsi puțină protecție în fața furtunii de zăpadă. Cât de mult își dorea odihna, căldura și adăpostul!
Fără a ști exact ce face, Wanja a săpat cu mâinile sale înțepenite de frig o mică vizuină în fân.
După câteva minute, adăpostul era gata și suficient de mare, ca să încapă în el. A împins oala cu mâncare pentru tatăl lui în vizuină și s-a furișat și el înăuntru. După ce a închis intrarea cu fân, și-a liniștit foamea cu mâncarea tatălui, I-a mulțumit Domnului Isus pentru acest locșor sigur și a adormit în câteva clipe.