Sămânța bună
Ce este Biblia? (2)
Vă încredințez în mâna lui Dumnezeu și a cuvântului harului Său, care vă poate zidi și vă poate da moștenirea împreună cu toți cei sfințiți.
Fapte 20.32
Ieri am văzut cum acționează Cuvântul lui Dumnezeu asupra oamenilor care trăiesc fără Dumnezeu. Astăzi vom vedea, prin intermediul altor simboluri („candelă“, „lumină“, „apă“, „sabie“, „aur curat“), cum se adresează el copiilor lui Dumnezeu. În calitate de răscumpărați, avem Biblia ca pe o comoară prețioasă, ca pe un ajutor de neînlocuit.
„Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea“ (Psalmul 119.105). Biblia ne luminează călătoria noastră de credință, bineînțeles, dacă o citim cu regularitate. Atunci înțelegem, pas cu pas, în ce direcție trebuie să mergem.
„Ca s-o sfințească, curățind-o prin spălarea cu apă prin Cuvânt“ (Efeseni 5.26). Trăim într-o lume rea, în care ne murdărim; ne întinăm atunci când nu avem grijă și cădem în păcat. Cuvântul lui Dumnezeu însă ne face conștienți de fărădelegile noastre și ne conduce spre o mărturisire sinceră. Tot el ne readuce în armonie cu Dumnezeu și cu gândurile Sale.
„Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu“ (Efeseni 6.17). Biblia ne este dată ca o armă împotriva diavolului. El ne atacă în diferite moduri; pentru a-l pune pe fugă, nu putem decât să-l confruntăm cu Biblia.
„De aceea, eu iubesc poruncile Tale mai mult decât aurul, da, mai mult decât aurul curat“ (Psalmul 119.127). Aurul pur este foarte prețios, însă Biblia este cu mult mai valoroasă pentru cel credincios.