Sămânța bună
Cine crede în Isus nu trebuie să se teamă de nimic
Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar răsturna pământul.
Psalmul 46.1,2
Teama nu este răspândită în lumea întreaga doar începând cu 11 Septembrie 2001 sau odată cu pandemia de coronavirus. De când a fost alungat din grădina Eden, omul este însoțit de teamă. Zilnic suntem confruntați cu temeri și cu amenințări. Răspândirea razantă a coronavirusului ne-a arătat încă o dată cât de vulnerabilă este lumea globalizată. Poate ne-am gândit că am fi cât de cât în siguranță în locuințele și în orașele noastre. Dar a trebuit să înțelegem că nu este așa.
Dumnezeu vrea să ne amintească încă o dată cât de trecător este totul pe pământ. Prin aceste lucruri, Dumnezeu ne vorbește pentru a ne aminti că trebuie să ne punem viața în rânduială cu El, deoarece a hotărât o zi în care va judeca lumea prin Isus Hristos și atunci nu va mai fi posibilă nicio întoarcere.
Discutând cu o familie de oameni mai în vârstă despre acest subiect, doi credincioși mai tineri și-au exprimat temerile pentru viitorul acestei omeniri. Deodată soțul a spus: „Cine crede în Isus nu trebuie să se teamă de nimic. Domnul nu ne părăsește“. El credea cu tărie aceasta.
Cel care se știe în siguranță în Domnul Isus Hristos nu are de ce să se teamă. El poate spune împreună cu David: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine“ (Psalmul 23.4).