Sămânța bună

Când am împlinit cinci ani, părinții mei s-au despărțit, iar eu am ajuns într-un cămin pentru copii.

Într-o zi, acolo au venit în vizită un soț și o soție care doreau să adopte un copil. I-am văzut stând acolo și alegând și speram să mă ia pe mine. Îmi doream foarte mult un cămin, un tată și o mamă. Dar au luat un alt copil.

Anii au trecut și multe cupluri au venit și au ales – numai eu am rămas. Mi-ar fi plăcut foarte mult să aparțin unei familii. Dar nimeni nu m-a vrut! Odată am întrebat-o pe îngrijitoarea noastră: „Nu mă vrea nimeni?“. Ea a dat din umeri și mi-a răspuns: „Nu știu. Poate vei fi ales într-o zi“. Dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Ulterior am cunoscut și alte adăposturi: internate, azile temporare, case de corecție. Acum sunt de mulți ani într-o închisoare. Aici am auzit de câtva timp pentru prima dată în viața mea despre Isus. Un predicator ne-a citit din Biblie și ne-a spus că Dumnezeu ne iubește.

L-am acceptat pe Isus Hristos ca Salvator al meu și am început să citesc Biblia. Când am dat peste versetul care spune: „Ne-a ales în El,… ne-a rânduit mai dinainte pentru înfiere prin Isus Hristos“, întreaga mea ființă a fost cuprinsă de emoție. Dumnezeu m-a ales! El m-a primit în Fiul Său! Odinioară nu m-a vrut nimeni. Nu aparțineam nimănui, dar acum aparțin lui Dumnezeu și am la El o casă. Prin nașterea din nou sunt acum un copil al lui Dumnezeu și aparțin familiei Sale!