Sămânța bună

Domnul Seiler are optzeci de ani. El a experimentat realitatea versetului de astăzi. Întrebându-l cum îi merge, el mi-a spus: „Puterile scad din ce în ce mai mult, singurătatea crește, dar Domnul Isus nu mă părăsește“. Aceste cuvinte descriu greutățile bătrâneții, dar și mângâierea pe care o dă Isus Hristos.

Este dificil când nu mai auzi la fel de bine ca înainte și când mișcările devin mai greoaie. De asemenea, nu mai poți participa la toate activitățile, te simți adesea exclus și depinzi de ajutorul altora. Într-o astfel de situație simți cu adevărat caracterul trecător al vieții. Prietenii mor și te simți singur. Mulți oameni, când ajung în această situație, se mâhnesc și vor să se răzvrătească. A îmbătrâni este o artă care trebuie învățată.

Pentru un om credincios nu trebuie să fie așa; chiar și la bătrânețe, Domnul este în fiecare zi aproape de noi. Zilele triste se pot însenina de perspectiva gloriei veșnice. Atunci, bătrânețea devine un moment de binecuvântare și inimile noastre se detașează tot mai mult de cele pământești.

La fel este și cu domnul Seiler. Odinioară era o persoană influentă și se bucura de o reputație excelentă. Acum nu mai are nevoie de toate acestea. Este recunoscător pentru fiecare mână de ajutor. Omul său exterior este firav, dar omul său interior se reînnoiește zilnic prin relația intimă cu Domnul său ceresc și deci nu este o povară pentru alții nici la bătrânețe – dimpotrivă!