Sămânța bună
Instinctul de turmă
Să nu te iei după mulțime, ca să faci rău; și la judecată să nu mărturisești trecând de partea celor mulți, ca să abați [să strâmbi] dreptatea.
Exod 23.2
Dacă berbecul care conduce o turmă își schimbă brusc direcția, oile îl urmează orbește. Acest instinct de turmă poate avea consecințe tragice. De pildă, în vara anului 2006, în Turcia, aproximativ 320 de astfel de animale au căzut într-o prăpastie, urmându-și fără discernământ oaia conducător. În Tirol, un alt incident s-a încheiat, ce-i drept, mai puțin dramatic, când 80 de oi au luat cu asalt magazinul de sport din localitatea St. Anton am Arlberg, probabil pentru că berbecul din frunte s-a rătăcit în magazin, după ce și-a văzut imaginea în sticla ușii. Oile l-au urmat și astfel o grămadă mare de lână se înghesuia prin magazin.
Când oamenii fac același lucru, ignorând orice avertizare, se aseamănă cu o turmă de oi. Odinioară, o mulțime îndemnată de liderii religioși cerea răstignirea lui Isus.
Atâția oameni dau astăzi tonul. Mulțimea îi urmează, crezând că vor fi în siguranță. Conduși de liderii de opinie, mulți consideră că Domnul Isus ține de domeniul trecutului. Creștinul autentic nu îi urmează pe cei mulți, nu îmbrățișează concepția lor, ci mărturisește, într-un mod curajos, că Isus Hristos trăiește astăzi în cer și este alături de oricine își încredințează viața în mâinile Lui.
Întrebarea cu privire la destinul nostru veșnic este de cea mai mare solemnitate. Dumnezeu ne cheamă să venim la El prin credința în jertfa Fiului Său de pe cruce. Fiecare dintre noi trebuie să ia personal o decizie, împotriva părerii majorității oamenilor necredincioși: „Să nu te iei după mulțime, ca să faci rău“.