Sămânța bună

Un misionar mergea pe o potecă îngustă. La o bifurcație de drum a întâlnit un localnic. „Unde mergeți?“, l-a întrebat acela în indoneziană. Misionarul i-a răspuns prietenos: „Astăzi este duminică. Pentru noi, creștinii, aceasta este o sărbătoare. Mă duc să mă închin cu alți creștini“.

„Desigur, am văzut clădirea aceea“, a spus localnicul. „Trec pe acolo de fiecare dată când merg la plantația mea“. — „Și de ce nu ați intrat niciodată?“ — „Cu toată sinceritatea vă mărturisesc despre mine că sunt atras de creștinism, dar, spuneți-mi, ce onorariu voi primi dacă devin creștin?“

Misionarul și-a ascuns uimirea, apoi i-a spus: „Oh, mai mult decât suficient pentru oricine Îl acceptă pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn al său“. — „Bine, dar vă rog, să-mi spuneți exact, cât anume!“ Fața indonezianului ardea de nerăbdare.

„În primul rând, iertarea păcatelor. În al doilea rând, siguranța mântuirii. În al treilea rând, un loc sigur în cer, deoarece numele dumneavoastră va fi scris în cartea vieții. În al patrulea rând, pace cu Dumnezeu. Și, în al cincilea rând, prin rugăciune, intrare liberă la Isus Hristos, cu tot ce vă apasă.“

Ajungând în fața clădirii, misionarul l-a invitat să intre. — „Mă scuzați, sunt foarte ocupat. Poate altă dată“, a spus localnicul, vizibil dezamăgit. Își imaginase altfel onorariul.