Sămânța bună
Nu mai pot merge niciunde niciodată
Niște oameni purtau pe un pat pe un om paralizat și căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună înaintea Lui.
Luca 5.18
Bărbatul îi spusese tinerei că o iubește, dar el i-a vrut numai corpul și banii, iar după aceea a părăsit-o. În disperarea ei, tânăra s-a aruncat înaintea unui tren. Când și-a revenit în spital, ea a vrut să se ridice, dar nu a putut. Își pierduse amândouă picioarele…
Următoarele zile au fost pline de disperare și de reproșuri. „De ce mai trăiesc? Nu voi mai putea merge niciodată și nici să fac ce vreau. Sunt țintuită la pat pentru totdeauna!“
Într-o zi, fiind iarăși foarte disperată, o asistentă medicală s-a așezat lângă ea și a întrebat-o despre viața ei de până atunci. Tânăra femeie i-a povestit: „Dimineața mergeam la lucru, iar seara când veneam acasă mergeam cu prietenul meu la petreceri. Dar acum nu mai pot merge niciunde niciodată!“.
Asistenta medicală a tăcut la început, apoi i-a spus: „Pe o cale mai puteți totuși merge. Când ați fost sănătoasă, nu v-ați gândit la această cale, dar pe ea puteți merge acum și dumneavoastră“. Atunci i-a relatat despre cei patru bărbați care l-au adus pe prietenul lor paralizat la Isus și cum Acesta i-a spus celui paralizat: „Omule, păcatele îți sunt iertate“ (Luca 5.17-26).
Tânăra a ascultat, a pus câteva întrebări, a crezut și a primit iertarea păcatelor ei. Mai târziu, ea avea să le mărturisească tuturor: „Calea cu Isus este mai frumoasă decât toate celelalte căi pe care am mers înainte“.