Sămânța bună

Soția mea tocmai a născut un bebeluș. Doctorul i l-a pus în brațe, spunând: „Acum puteți să vă admirați lucrarea!“. Am rămas pe gânduri. Este acest bebeluș într-adevăr lucrarea noastră? Desigur, soția l-a purtat nouă luni în pântece și l-a adus pe lume. Dar cine a dirijat fertilizarea, divizarea și multiplicarea primelor celule și dispunerea lor uimitor de complexă? Cine a făcut în secret – pe parcursul întregii sarcini până în momentul în care s-a născut bebelușul – un om cu un corp funcțional, minunat, dar și cu duh și cu suflet? Nu este mama doar un instrument în mâna Creatorului?

Gândurile mi s-au îndreptat spre Psalmul 139, unde împăratul David cugetă la cele dintâi clipe ale existenței sale și rămâne uimit de felul cum l-a țesut și l-a făcut Dumnezeu. De când era doar un embrion foarte mic și sensibil, Dumnezeu l-a văzut. Dumnezeu nu doar că a luat cunoștință de el, ci a și dirijat dezvoltarea lui ulterioară. Acest psalm ne arată înțelepciunea, puterea și dragostea Creatorului. Fiecare copil este unic și valoros pentru Dumnezeu, dar și iubit de El. Dumnezeu dorește să-l aibă veșnic la Sine în cer. Da, Isus Hristos a venit în lume pentru fiecare copil! „El Se va bucura de tine cu bucurie: va tăcea în dragostea Lui, Se va veseli de tine cu cântare de bucurie“ (Țefania 31.17).