Sămânța bună

Un băștinaș de pe o insulă din Mările Sudului a fost luat cu barca lui de un curent puternic și astfel s-a îndepărtat mult de insula natală. A plutit treizeci și două de zile pe marea întinsă, până când l-a salvat echipajul unei bărci japoneze de pescuit.

Mai târziu, cel salvat a povestit reporterilor uimiți faptul că el a supraviețuit în adevăratul sens al cuvântului cu Psalmul 121. Tocmai pentru că se ruga mereu rostind cuvintele acestui psalm, cugeta la ele și se agăța de promisiunile lui Dumnezeu, a rămas ocrotit de panică și de stări confuze. De fiecare dată când se ruga, venea peste el o mare liniște. Când se gândea că acum este sfârșitul, Dumnezeu îi dădea exact ceea ce avea nevoie. Peștii zburători făceau salturi și apoi cădeau în barca lui. Cu undița putea să prindă și alți pești. Odată o broască țestoasă s-a lovit de barca lui. El a putut să o tragă cu mâna în barcă și a folosit carapacea ei pentru a strânge apă de ploaie.

În ultima zi era atât de slăbit, încât nu mai putea nici să stea în șezut. A văzut atunci trecând prin apropiere un vas comercial. Prea slăbit pentru a mai da vreun semnal, s-a rugat: „Doamne, arată-i căpitanului barca mea!“. Dar de pe vas se părea că nu-l observă nimeni. Pregătit să moară, și-a încredințat soția și copiii în mâna lui Dumnezeu. Deodată a apărut o barcă de pescuit japoneză care l-a salvat în ultima clipă.

Această întâmplare este mărturia credincioșiei lui Dumnezeu și a puterii Cuvântului Său. Din acest Cuvânt a luat acel băștinaș mângâiere și încredere, când plutea în derivă, într-un necaz așa de mare.