Sămânța bună

Pasiunea lui Sven era marea și el lucra deja de câțiva ani pe un vas de pescuit pe mările lumii. Colegul său de muncă, Tom, a încercat de multe ori să-i spună despre Isus Hristos, dar Sven nu a vrut să asculte.

Într-o noapte s-a iscat o furtună pe mare. Băieții stăteau pe punte când, într-o clipă, un val uriaș a trecut peste punte și l-a aruncat pe Tom în apele spumegate. Elementele naturii se dezlănțuiseră cu furie; era imposibil să-l găsească pe Tom în apă. Atunci Sven a fost nevoit să se țină cu toată puterea de cârmă și să încerce să ajungă la țărm. S-a luptat ore întregi cu forțele naturii, dar nicio licărire de lumină în noaptea neagră. Înghețat de frig, disperat și la capătul puterilor, Sven a făcut ceea ce nu ar fi crezut niciodată că este posibil. El s-a rugat: „Oh, Dumnezeule, ajută-mă!“. Mai târziu, când avea să relateze istoria acelei zile petrecute în furtună, își amintea de momentele care au urmat imediat după prima sa rugăciune: „Ceva ciudat s-a întâmplat atunci. Cârma era mult mai ușor de manevrat, parcă o mână puternică ar fi apucat-o și vasul și-a schimbat ușor direcția! Apoi vântul s-a oprit și vasul era pe canalul navigabil din fața portului! Am știut atunci că Dumnezeu Însuși îmi venise în ajutor“.

Viața lui Sven s-a schimbat radical. Îi plăcea să vorbească despre Cârmaciul invizibil care l-a condus în port și despre Tom, colegul său, care îi spusese despre Isus, Mântuitorul. Cât de fericit era acum Sven că Îl primise pe Hristos!