Sămânța bună

Încurajările antrenorului (2)

Cine dintre voi este înțelept și înțelegător? Să-și arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândețea înțelepciunii.

Iacov 3.13

Atitudinea încurajatoare a antrenorului, despre care am vorbit ieri, face trimitere la încurajările lui Dumnezeu. Optimismul și încurajările vin de la Dumnezeu. Noi, oamenii, facem adesea greșeli, ne împiedicăm și ne oprim din mers. Dacă ne îndreptăm ochii spre oameni, vom gusta amarul eșecului. Psalmistul putea spune: „Îmi ridic ochii spre munți … De unde îmi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul“ (Psalmul 121.1,2). Chiar acum putem face ce a spus psalmistul.

Unii oameni gândesc că, dacă au greșit, trebuie să stea într-un colț plângându-și de milă. Când însă cineva este atent la încurajările Domnului scrise în Sfânta Scriptură și se ocupă cu ele, atunci totul se schimbă. Un astfel de om nu privește la partea negativă a lucrurilor, ci la partea pozitivă; el nu privește la spini, ci la trandafiri; el nu privește la nori, ci la Cel care este mai sus de nori și care a promis celor ce se încred în El că nu-i va părăsi niciodată.

Să ne încredem cu toții în Dumnezeu și în harul care a fost arătat în Fiul Său la cruce! Încurajările lui Dumnezeu ne vor ajuta să mergem mai departe pe calea vieții; ele sunt cel mai bun medicament pentru bunul nostru mers prin viață.

„V-am spus acestea ca să aveți pace în Mine. În lume aveți necaz, dar îndrăzniți: Eu am biruit lumea“ (Ioan 16.33).

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Ieremia 10.1-25 · Luca 22.1-13