Sămânța bună
Încurajările antrenorului (1)
O privire prietenoasă înveselește inima, veștile bune întăresc oasele … Cel care ascultă mustrarea capătă pricepere.
Proverbe 15.30,32
La finala unui campionat de fotbal american, un jucător pe nume Roy l-a deposedat de minge pe un jucător advers, dar apoi, din neatenție, s-a îndreptat spre poarta echipei sale. Un coechipier a sesizat greșeala colegului său și l-a oprit la timp.
În pauza dintre reprize, jucătorii s-au îndreptat triști, cu capul plecat, spre vestiar. Antrenorul nu avea cuvinte de laudă cu privire la prima repriză. Roy s-a refugiat într-un colț al vestiarului și, ascunzându-și fața în mâini, a început să plângă ca un copil.
În timp ce se pregăteau să intre în repriza a doua, antrenorul a spus: „Echipa care a jucat în prima repriză va juca și în a doua repriză“. Toată echipa s-a îndreptat spre ieșire, cu excepția lui Roy. Antrenorul s-a îndreptat spre colțul în care se afla el și i-a zis: „Roy, nu ai auzit?“. Apoi a repetat instrucțiunile pe care le dăduse echipei. „Domnule antrenor, eu nu pot juca. V-am dezonorat atât pe dumneavoastră, cât și toată echipa. Nu pot da ochii cu publicul.“
Antrenorul și-a pus mâna pe umărul jucătorului, spunându-i: „Roy, du-te și joacă! Partida este jucată doar pe jumătate“. Inspirat de încrederea acordată de antrenor, Roy s-a întors pe teren și a jucat neașteptat de bine.
Încurajarea antrenorului l-a ajutat mult pe Roy, căci „o privire prietenoasă înveselește inima“!