Sămânța bună

Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi. Și despre Domnul Isus se spune în cuvinte puține: „Tatăl Îl iubește pe Fiul“ (Ioan 3.35). Această realitate a veșniciei a fost valabilă și atunci când Fiul lui Dumnezeu a devenit Om și a trăit pe pământ. În permanență, un râu de dragoste a curs din inima Tatălui către Fiul Său.

Noi știm că Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii (Ioan 3.16). Dar numai un Om este Fiul dragostei Sale (Coloseni 1.13). El merită afecțiunea deosebită a Tatălui. Dumnezeu Însuși a făcut cunoscut aceasta. La botezul Domnului Isus, ca și pe muntele transfigurării, cerul s-a deschis și de acolo s-a auzit glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu preaiubit“ (Matei 3.17; 17.5).

Tatăl i-a făcut lui Iosif o haină pestriță. Prin această haină specială, Iacov a arătat tuturor cât de mult îl prețuia pe fiul său Iosif. Ne ducem acum din nou cu gândul la mărturia divină de la Iordan și de pe munte, unde Domnul Isus a fost distins de Tatăl Său. În ambele situații, Tatăl a afirmat că „Și-a găsit desfătarea“ în Fiul Său.

Isus Hristos, în care Tatăl deja din veșnicie Își găsise toată plăcerea, prin purtarea Lui desăvârșită ca Om I-a dat un nou motiv de a face cunoscut public prețuirea Sa.

„Tu ai iubit dreptatea și ai urât răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe însoțitorii Tăi“ (Psalmul 45.7).