Sămânța bună

Există momente în viață când strigăm la Dumnezeu, așteptând de la El ajutor sau cel puțin un răspuns. Chiar și oamenii care nu sunt obișnuiți să se roage strigă la Dumnezeu când sunt atinși de o lovitură grea a sorții: „Unde ești, Dumnezeule, ajută-mă! De ce nu-mi dai niciun răspuns?“.

Pe cruce, Isus Hristos a strigat: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?“. Oamenii purtau răspunderea pentru răstignirea Sa – atât Irod, cât și Ponțiu Pilat cu națiunile și poporul Israel. Cu toate acestea, la cruce s-a petrecut ceea ce Dumnezeu hotărâse dinainte în planul Său.

Acest plan prevedea că Isus Hristos trebuia să sufere și să moară, pentru ca toți cei care cred în El să nu mai fie pedepsiți. El trebuia să sufere în locul lor pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele lor. De aceea, în plină zi s-a făcut întuneric beznă.

Dumnezeu a trebuit să-L părăsească și nu a putut să-I dea niciun răspuns la strigătul Lui. Pentru noi, dimpotrivă, aceasta înseamnă că suntem eliberați de vina noastră prin credința în El. Isus Hristos a fost singur în judecată, ca noi să nu mai fim niciodată singuri. El a trebuit să suporte moartea, ca noi să fim eliberați de moartea veșnică. El a rămas fără răspuns, ca Dumnezeu să poată să ne adreseze nouă cuvinte de har.