Sămânța bună
Privește la Domnul Isus!
V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.
Ioan 16.33
Dacă privim la împrejurări, frica și îngrijorările se furișează pe nesimțite în inima noastră. Domnul Isus ne încurajează să privim la El în mijlocul dificultății și astfel găsim pace la El.
Poate ne este teamă de ceea ce ne stă înainte. Ne facem griji pentru locul de muncă, pentru că situația economică s-a înrăutățit. Sau ne temem de o operație și ne întrebăm: Cum va fi? Domnul știe temerile noastre și ne încurajează: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău“ (Isaia 41.10). În greutățile prin care trecem, El nu ne lasă singuri nici măcar o secundă. El ne asigură: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi“ (Evrei 13.5).
Poate nu putem dormi noaptea și întoarcem îngrijorările pe toate părțile. Nu găsim odihnă, pentru că problemele zilnice ne împovărează mult. Nu știm cum să rezolvăm obligațiile de a doua zi. Domnul nostru cunoaște îngrijorările care ne fură somnul. El ne spune: „Cei care Mă așteaptă nu se vor rușina“ (Isaia 49.23).
Cu privire la viitor, El are aceste cuvinte pline de încurajare: „Nu vă îngrijorați deci pentru ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăși“ (Matei 6.34).
Mă-ncred în El, orice s-ar întâmpla
Pe drumul meu sau în viața mea,
Fie ce-o fi, în orice zi,
Tatăl ceresc mă va călăuzi. —W. C. Martin