Sămânța bună

Într-o seară, un fermier din Canada, în drum spre casă, trebuia să traverseze o câmpie întinsă, înzăpezită. Cerul era acoperit și dispăruse orice urmă a drumului. Și-a dat seama că era pierdut și brusc a fost cuprins de frică. Dar apoi a văzut urmele proaspete ale altei sănii trase de cai. Cu speranță în inimă și-a mânat caii și, curând, a ajuns din urmă sania din fața lui. Atunci, omul din față, întorcându-se, i-a strigat: „Încotro călătoriți?“— „După dumneavoastră!“, i-a răspuns fermierul. „Dar eu nu știu unde suntem. Puteți să mergeți înainte și să-mi arătați calea?“

Cu groază, cei doi bărbați și-au dat seama de situația lor. S-ar fi rătăcit dacă o rafală violentă de vânt nu ar fi măturat brusc norii. Cu un oftat de ușurare, au văzut Steaua Polară (corespunzătoare Polului Nord) și, în cele din urmă, orientându-se după ea, au ajuns acasă.

Nu ne-am comportat și noi deseori precum acești doi bărbați? Adesea i-am urmat pe alți oameni, imitând pur și simplu ceea ce fac ei! Oare trebuie să fim loviți de o furtună, ca să căutăm și să recunoaștem drumul spre cer în marea călătorie a vieții? Să ne oprim o clipă și să ne întrebăm încotro duce drumul nostru. Cine dorește să afle aceasta, trebuie să-și abată ochii de la oameni și de la urmele lor nesigure și să și-i îndrepte către cer. Să-L acceptăm pe Isus ca Mântuitor și El va deveni „Ghidul“ nostru desăvârșit spre eternitatea cea fericită!