Sămânța bună
El a murit pentru mine
Vă rugăm fierbinte, pentru Hristos: Împăcați-vă cu Dumnezeu! Pe Cel care n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El.
2 Corinteni 5.20,21
Acum două mii de ani s-a întâmplat cea mai mare minune pe care a văzut-o vreodată această lume.
Atunci, pe pământ, trăia un Om care nu a păcătuit niciodată. El făcea întotdeauna ce era drept în ochii lui Dumnezeu. Desigur, știți că este vorba despre Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El este singurul a Cărui viață a fost desăvârșită, împlinind în totul voia lui Dumnezeu. El este singurul ale Cărui vorbe și fapte corespundeau cu ceea ce era în inima Lui. Cu toții trebuie să recunoaștem că uneori avem ceva de ascuns. Dar Hristos era atât de integru, încât chiar Pilat a recunoscut că Isus Hristos era „Om drept“ (Matei 27.24).
Dumnezeu L-a judecat pe singurul Lui Fiu desăvârșit și L-a pedepsit pentru păcatele noastre. Credinciosul poate spune: El a purtat pe cruce păcatele mele, El Și-a dat viața pentru mine, ca păcatele mele să poată fi iertate.
Mărețul har m-a mântuit pe mine din păcat
Și voi slăvi în veșnicii pe Cel ce har mi-a dat.
—J. Newton, 1772
Jertfa de ispășire a lui Hristos este suficientă pentru păcatele fiecărui om, dar de ea au parte numai aceia care se întorc la Dumnezeu, își recunosc păcatele și primesc prin credință lucrarea de salvare a lui Isus pentru ei înșiși.