Sămânța bună

„Am crescut într-o familie în care era multă brutalitate. Tatăl meu era bețiv și deseori o bătea pe mama. La 12 ani nu mi-am mai putut suporta viața. Dar de fiecare dată când mă gândeam la moarte, gândul mi se îndrepta și spre Dumnezeul pe care, fără să-L cunosc, Îl iubeam, pentru că îmi spuneam: Dacă tatăl meu violent nu mă iubește și Îl urăște pe Dumnezeu, atunci Dumnezeu trebuie să fie bun! La 19 ani m-am căsătorit, dar conflictele au continuat. Am avut un copil și mă gândeam că viața se va schimba, însă lucrurile au devenit tot mai grave; până la urmă am căzut într-o depresie adâncă. Mă gândeam la Dumnezeu, dar nu îndrăzneam să mă rog și să-I cer ajutorul.

Într-o zi, au venit în vizită surorile mele cu câțiva prieteni de-ai lor. Unul dintre ei a venit și a doua zi, pentru că văzuse medicamentele mele și m-a întrebat cum îmi merge. I-am spus că sufăr de depresie.

Atunci mi-a spus despre Isus Hristos, despre Dumnezeu și despre dragostea Lui față de mine. Acest om credincios mi-a arătat că Dumnezeu Se gândește și Se interesează de mine. Până atunci îmi simțisem inutilitatea și credeam că nu aveam nicio importanță pentru cineva. Dar acum auzeam realitatea minunată că Dumnezeu Se interesează de mine!“