Sămânța bună
Prezența lui Dumnezeu
Să caute pe Dumnezeu și, bâjbâind, să-L găsească, măcar că nu este departe de fiecare dintre noi. Căci în El avem viața, mișcarea și ființa.
Fapte 17.27,28
Un tânăr atras de aventură și-a propus să traverseze America de Nord cu bicicleta, din est spre vest. Țara întinsă îl tulbura și îl emoționa totodată. În timp ce se deplasa pe autostrăzile Canadei, lungi de sute de kilometri, întâlnind doar ici-colo câte o mașină, a fost cuprins de un sentiment puternic de singurătate. Din când în când era să cadă în depresie. Acolo însă, pe străzile singuratice, prin pădurile dese, a conștientizat pentru prima dată că există un Dumnezeu în cer. Nu știa de unde îi venise acel gând, pentru că acasă nu auzise nimic despre Dumnezeu, dar acum simțea prezența Lui și a început să vorbească cu Dumnezeu! Se ruga pentru prima dată în viața lui, iar Dumnezeu îl asculta.
În călătoria sa nu s-au întâmplat lucruri deosebite, dar tânărul a simțit ocrotirea lui Dumnezeu și ajutorul Său: în fiecare seară găsea undeva un acoperiș deasupra capului; când i s-a stricat bicicleta, a întâlnit oameni amabili care l-au ajutat. Se simțea oarecum sub paza lui Dumnezeu și în siguranță. Această experiență deosebită l-a marcat. Totuși au mai trecut câțiva ani până a înțeles că Dumnezeu nu vrea să-i dovedească bunătatea Sa doar pentru viața lui de pe pământ, ci vrea să-l salveze din starea lui și să-i dea viața veșnică. Dumnezeu l-a căutat tot timpul, a mers după el cu răbdare, până când tânărul s-a întors la El.