Sămânța bună

Tocmai voiam să mă duc la culcare, când a sunat telefonul. „Ați putea, vă rog, să veniți la spital? Un muribund dorește să vorbească cu dumneavoastră. Vă rog, grăbiți-vă!“ Puțin mai târziu mă aflam la patul bolnavului. Era un om în floarea vârstei. În seara aceea, o mașină a derapat pe șoseaua umedă și l-a lovit. Picioarele îi erau zdrobite. Dramatic era faptul că șoferul a fugit de la locul accidentului, iar bărbatul grav rănit a fost găsit numai după câteva ore.

Acum era prea târziu! La amiază fusese sănătos, acum era mistuit de dureri îngrozitoare. În după-masa aceea ar fi râs dacă cineva i-ar fi vorbit despre moarte. Acum gemea: „O, Doamne, păcatele mele, mă tem atât de mult…“. I-am spus câteva cuvinte din Sfânta Scriptură și i-am amintit de Numele Domnului Isus, dar nu mă auzea. Avea dureri foarte mari. Apoi a devenit inconștient.

Și așa a murit. Am stat șocat lângă patul său. Aș fi deschis fereastra și aș fi strigat întregului oraș aglomerat: „Căutați pe Domnul Isus atât timp cât mai este de găsit! Pocăiți-vă acum cât mai este timp! Curând poate să fie prea târziu! Pe patul de moarte ești prea slab să mai faci acest pas! Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!“.

Mâine poate să fie prea târziu, veșnic prea târziu! Ascultați astăzi de glasul Lui! Acum este ziua mântuirii!