Sămânța bună
Numai două minute!
Nu este decât un pas între mine și moarte.
1 Samuel 20.3
Întârziase numai două minute! Și, pentru cele două minute de întârziere, nu i-a fost permis să intre în avion. Au fost doar două minute care au decis între viață și moarte!
Avionul trebuia să zboare din Etiopia spre Kenya și la bord erau 157 de persoane. Lui nu i s-a permis să intre în avion, deși avea rezervat locul 2L la clasa Business. Venise prea târziu, iar personalul a fost de neînduplecat.
Grecul Antonis Mavropoulos era încă furios când, după trei ore de așteptare, a putut ocupa loc într-un alt avion spre Nairobi. Imediat după aceea a venit un agent de securitate și i-a spus să înceteze să protesteze și, în schimb, să-I mulțumească lui Dumnezeu. Atunci Mavropoulos a aflat că avionul pe care îl pierduse se prăbușise la șase minute după decolare. Toți pasagerii muriseră, el fiind deci singurul supraviețuitor.
Și noi am fost păziți de multe ori și ni s-a dat din nou viața, în dar. Poate doar mai târziu am realizat acest lucru. Dumnezeu ne-a dăruit încă o dată harul Său și totodată timp să venim la El. Dumnezeu ne-a dat timp și ca să-I mulțumim pentru ocrotirea, pentru bunătatea, pentru credincioșia Sa și pentru ajutorul Său, fără de care am fi fost pierduți. „O, de L-ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui!“ (Psalmul 107.8).