Sămânța bună

Mulți i-au recunoscut germanului Albert Schweit­zer (1875-1965) meritele, cu toate că nu erau de acord cu credința lui. Omul acesta, încrezător în Dumnezeu, ascultător și smerit, s-a pus în slujba celor bolnavi și asupriți. Ca om de știință, muzician, filozof și teolog, el a renunțat la gloria care îi era asigurată în Germania, țara sa natală, și s-a dus în Africa să lucreze printre băștinașii dintr-un cătun îndepărtat. Acolo a înființat un spital și și-a trăit viața slujindu-le altora, învățându-i cu multă dragoste și fiind mereu prezent unde era nevoie.

Tocmai lumea modernă a fost obligată să recunoască faptul că această glorie se deosebea oarecum de cea urmărită în general de oameni. An de an, Schweitzer a fost considerat drept una dintre personalitățile de frunte ale lumii. În anul 1952 i s-a decernat premiul Nobel pentru pace.

Cu siguranță, Schweitzer a învățat această dedicare în folosul semenilor în școala Mântuitorului. El a fost Acela care ne-a arătat ce înseamnă ascultarea și smerenia în dragostea divină. Hristos L-a glorificat în chip desăvârșit pe Tatăl ceresc și le-a slujit ca nimeni altul semenilor.

Isus ne cheamă să venim și să învățăm de la El.