Sămânța bună

Trecuseră câțiva ani de la război. Pe vremea aceea, mașinile erau un lux; de aceea mă deplasam cu bicicleta pentru a duce evanghelia în casele oamenilor. De obicei eram bine primit, dar câteodată unii suportau cu greu vizita mea, iar alteori mă respingeau pe față. Într-una din gospodării, un tânăr m-a amenințat că „mă va călca în picioare“, dacă nu voi înceta cu vizitele.

Într-o seară eram iarăși pe drum, iar farul de la bicicletă lumina bine. O porțiune de drum trecea printr-o pădure și deodată … s-a făcut întuneric: farul s-a stins! Deoarece mai puteam cât de cât distinge drumul, am mers mai departe. Deodată, în spatele meu, cineva a ieșit dintr-un tufiș înjurând foarte tare. Acel tânăr mă pândise – dar „m-a ratat“, pentru că bicicleta mea era neluminată. I-am mulțumit lui Dumnezeu și am mers repede mai departe. La capătul pădurii, farul bicicletei a funcționat iarăși! Însă nu m-a surprins acest lucru. Tocmai avusesem parte de intervenția lui Dumnezeu.

Cu toții ne aflăm adesea pe drum. De câte ori nu Și-a ținut Dumnezeu mâna Sa asupra noastră, protejându-ne și ocrotindu-ne! Și cât de puțin am observat acest lucru și I-am mulțumit! Adesea am trecut la activitățile cotidiene sau ne-am plâns de întârzieri și de piedici!

Domnul ne va păzi la plecare și la venire (Psalmul 121.8)! Aceasta nu este doar o promisiune, ci o fericită realitate!