Sămânța bună
Vom aștepta răbdători
Eu aștept pe Domnul; sufletul meu așteaptă și în cuvântul Lui nădăjduiesc.
Arătăm că suntem niște slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare.
Psalmul 130.5,6; 2 Corinteni 6.4
În viață sunt nenumărate situațiile când trebuie să așteptăm. De exemplu, așteptăm ziua majoratului, sau să începem practicarea meseriei, sau să ne însănătoșim după o boală grea, sau vremuri mai bune, sau chiar să ne vină și nouă odată rândul la ghișeul unui oficiu sau să ne termine stomatologul lucrarea.
Pentru cei credincioși mai există un aspect al așteptării foarte important: ei așteaptă călăuzirea lui Dumnezeu în viață. Dacă dorim să fim buni ucenici ai lui Isus, vom aștepta răbdători, fără să ne plângem; și, bineînțeles, nu vom aștepta niciodată pasivi și inactivi, ci întotdeauna lucrând la ceva bun. Având această atitudine, vom evita pericolul de a deveni nervoși și nerăbdători.
Timpul de așteptare îl putem folosi util, cugetând la versete din Biblie sau rugându-ne în liniște lui Dumnezeu, mulțumindu-I pentru prea multele lucruri bune pe care ni le-a dat sau vorbindu-I despre nevoile prietenilor și ale vecinilor noștri și despre cei care încă nu Îl cunosc pe Domnul ca Mântuitor al lor. Astfel, timpul de așteptare devine o ocazie potrivită pe care o putem folosi, răscumpărând timpul.