Sămânța bună

În psalmi se vorbește de multe ori despre sentimentele celui credincios și de aceea este des pomenit sufletul. Unele versete ne arată cum putem vorbi cu sufletul nostru. Desigur, în aceste locuri, sufletul nu se referă la noi ca persoană, ci este văzut ca sediu al sentimentelor, ca ceva cu rol foarte important în viață. Atunci când sufletul nostru apăsat nu vrea să se înalțe spre Dumnezeu, îl putem impulsiona chiar noi înșine:

Pentru ce te mâhnești, suflete al meu, și gemi înăuntrul tău? Nădăjduiește în Dumnezeu, pentru că iarăși Îl voi lăuda: El este mântuirea mea și Dumnezeul meu (Psalmul 42.11).

Trezește-te, suflete! Treziți-vă, liră și harpă! Mă voi trezi în zori de zi (Psalmul 57.8).

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt! Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui! Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, Tu ești nemărginit de mare! Tu ești îmbrăcat cu strălucire și măreție (Psalmul 103.1,2; 104.1)!

Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, căci Domnul ți-a făcut bine (Psalmul 116.7).

Tu știi cel mai bine cu ce se confruntă sufletul tău, de aceea folosește momentul să îi dai un nou imbold.