Sămânța bună

Pățania lui Beniamin (3)
Dumnezeu vorbește însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. Atunci El deschide urechile oamenilor și le întipărește învățăturile Lui.

Iov 33.14,16

Beniamin și-a șters lacrimile de pe obraz, a deschis fereastra dormitorului său și a aruncat o privire scrutătoare în jos. Nu era prima oară când cobora pe tufa de soc. A reușit și de data aceasta fără nicio problemă. Afară era semiîntuneric. Pe stradă însă era deja circulație. Abia atunci și-a dat seama că uitase să-și ia geaca. Era rece, așa că a început să alerge.

La ora aceea matinală, parcă toate semafoarele indicau culoarea roșie. Beniamin nu lua în seamă privirile mirate ale trecătorilor, când trecea în goană pe lângă ei, îmbrăcat subțire ca într-o zi de primăvară. Aflându-se departe de țipetele părinților lui, se simțea mai bine. Cu toate că semaforul trecuse de la verde la roșu, Beniamin a sărit în stradă. Două faruri s-au apropiat de el ca niște ochi uriași. Un claxon; apoi niște frâne scrâșnind și… deodată totul s-a întunecat în jurul lui Beniamin.

Doar când lumina zilei a pătruns în cameră, Beniamin s-a trezit din starea de inconștiență. A clipit din ochi. Unde se afla? Camera asta albă, cu patul înalt în care se găsea el, îi era complet străină. Visa? Ah, da, dorise să meargă la bunicul să-l întrebe de ce… Beniamin a oftat. Când a deschis larg ochii, i s-a părut că iarăși visează. La capătul patului erau amândoi părinții. Mama plângea. Tata o ținea în brațe și-i vorbea plin de dragoste, încercând s-o consoleze. Când au observat că Beniamin se trezise, l-au privit plini de bucurie. „Așadar, totuși Domnul Isus m-a ascultat“, a suspinat încet Beniamin satisfăcut, și a adormit imediat din nou. Părinții s-au privit întrebători, neștiind despre ce anume vorbea micuțul lor.

Această întâmplare are un mesaj. Să îl lăsăm să ne vorbească inimii!

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Ezechiel 3.1-27 · Psalmul 115.9-18