Sămânța bună
Întâlnirea de la fântână
Domnule, I-a zis femeia, dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete și să nu mai vin aici să scot.
Ioan 4.15
Domnul Isus a ajuns în localitatea Sihar din Samaria. Acolo S-a așezat lângă o fântână. Între timp, ucenicii Lui au plecat în cetate pentru a cumpăra ceva de mâncare.
O femeie cu un ulcior pe umăr venea spre fântână pe drumul prăfuit. Ea a văzut de departe un călător obosit, care ședea pe marginea fântânii. Acel om era un iudeu. În ciuda deosebirilor sociale și religioase care îi separau, străinul i-a cerut ei, o femeie samariteancă, să-i dea să bea.
Când acel străin i-a vorbit despre „apa vie“ pe care dorea să i-o dea, în ea s-a trezit curiozitatea. Ea s-a gândit la oboseala zilnică de a aduce apă și în special la setea adâncă a sufletului ei și l-a rugat pe acel om să-i dea apa vie.
„Du-te de cheamă pe soțul tău și vino aici.“ Cuvintele acelui călător au tulburat-o. Pe soțul ei? Nu avea niciunul. Ea știa care sunt punctele întunecate ale vieții ei. Dar Isus, căci El era acel călător obosit, nu i-a făcut niciun reproș, când i-a arătat că îi cunoștea toate greșelile.
Cine Îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu este întâmpinat de El cu drag. Femeia samariteancă a fost sigură că Mesia, Salvatorul promis, i-ar putea vindeca rănile din viața ei.
„Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.“ Isus S-a făcut cunoscut femeii și cuvintele Lui au umplut inima ei cu speranță. Ea L-a găsit pe Mesia, pe Fiul lui Dumnezeu! Ea a recunoscut înaintea Lui păcatele ei și El i-a dat apa vie și, odată cu aceasta, curățirea și iertarea.