Sămânța bună

Ce înseamnă de fapt pocăința? (1)
Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile.

Evrei 3.15

Pentru ca Dumnezeu să-i arate unui om dragostea Sa și să-l ierte, omul trebuie să se întoarcă la El. Acest lucru se întâmplă când omul regretă păcatele săvârșite și le mărturisește înaintea lui Dumnezeu, deci se pocăiește. Pocăința este condiția obligatorie pentru a ajunge în ordine cu Dumnezeu.

Așa a învățat Isus pe popor: „Va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește“ (Luca 15.7). Apostolul Petru îi îndemna pe cei din Ierusalim: „Pocăiți-vă deci și întoarceți-vă la Dumnezeu, ca să vi se șteargă păcatele“ (Fapte 3.19). Domnul Însuși ne spune în Marcu 1.15: „Pocăiți-vă și credeți în evanghelie!“.

Referitor la termenul pocăință există unele explicații greșite: Mulți spun că pocăința ar fi „ispășirea“ vinei lor înaintea lui Dumnezeu printr-o trăire ascetică și prin fapte bune. Dar toate aceste eforturi și fapte nu pot să șteargă nici măcar unul dintre păcatele noastre. Numai credința în lucrarea de răscumpărare înfăptuită de Isus Hristos pe crucea de la Golgota poate îndepărta păcatele.

Pocăința nu este doar o convingere că ai păcătuit. Adesea păcatul apasă așa de tare pe conștiința oamenilor, încât aceștia nu mai pot dormi și își pierd chiar pofta de mâncare. Totuși, ei nu se întorc la Dumnezeu.

Alții spun că părăsirea unui obicei rău ar fi pocăință, dar și aceasta este o eroare. Evitarea unui anumit păcat poate fi asemănată cu tăierea unei crengi de la un copac bolnav. Dar, de fapt, întregul copac trebuie tăiat.

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Numeri 12.1-16 · Matei 8.23-34