Sămânța bună

Recunoaștere prea târzie
Să ne temem deci ca nu cumva, fiind făcută o făgăduință pentru intrarea în odihna Lui, niciunul dintre voi să nu pară că a rămas în urmă.

Evrei 4.1

Deviza cancelarului german Otto von Bismarck (1815-1898) era: „forța merge înaintea dreptului“. Faptele sale arată că și-a respectat întocmai deviza. În anul 1862, când Wilhelm I l-a numit prim-ministru interimar, avea să se adreseze Parlamentului cu următoarele cuvinte: „Nu prin discursuri sau prin decizii ale majorității vor fi rezolvate marile probleme ale epocii noastre, ci prin foc și sabie!“. Înainte de a muri, cuprins de remușcări, a notat în agenda sa: „Am adus fericirea unei mari națiuni, dar și nefericirea pentru prea mulți oameni! Fără mine n-ar fi avut loc trei mari războaie. Nu ar fi pierit 80.000 de oameni, n-ar fi fost îndoliați tați, mame, surori. Acum voi da socoteală înaintea lui Dumnezeu!“.

Recunoașterea cancelarului german a fost prea târzie. Ce îngrozitoare este o astfel de recunoaștere pentru fiecare om în parte! Așa se va întâmpla cu toți aceia care astăzi refuză mântuirea adusă în dar de marele nostru Mântuitor, Domnul Isus Hristos. Recunoașterea prea târzie nu mai rezolvă nimic în viața omului. De aceea suntem îndemnați de Dumnezeu, prin Cuvântul Său, să luăm seama ca niciunul dintre noi să nu se trezească venind prea târziu. Astăzi este ziua mântuirii; astăzi suntem chemați la viața veșnică. Mâine poate fi prea târziu. Unii se înșală spunând că mai au timp. Dumnezeu însă nu spune să mai așteptăm, căci mai avem timp, ci ne spune: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile“ (Evrei 3.15).